• Numai în cursul anului 2005 am tratat la domiciliu 198 de pacienți, dintre care 90% au fost recuperați, recâstigându-și independența parțial sau total în urma tratamentelor oferite de noi. La Centrul de recuperare au fost consultați 2594 de pacienți de către medici specialiști, au fost tratați 1114 bolnavi, iar de gimnastică medicală și de prevenire au beneficiat aprox. 500 de persoane.
• În cazul cedării de către Dvs. a procentului de 2% din impozitul pe venit global putem crește numărul bolnavilor asistați de noi, îi putem ajuta atât pe ei, cât si pe familiile lor. Contăm pe sprijinul Dumneavoastră prin oferirea a 2% din impozitul pe venit global (ceea ce NU implica nici o modificare a venitului dumneavoastră ), ce urmează a fi specificat pe „Declarația de venit anual”.
• " În aplicarea art.66 alin.1, lit. d-f din Legea 571/2003, privind codul fiscal, Ministerul Finantelor Publice a emis Ordinul nr.1941/2004, potrivit căruia 2% din impozitul pe venitul anual datorat și plătit se poate dirija de contribuabil către fundații și asociații legal înființate. Această dirijare se efectuează prin completarea rubricii corespunzătoare din cadrul Declaratiei pentru venitul anual și se va plăti fundației sau asociației de către Administratiile Fiscale Teritoriale, prin trezoreriile teritoriale”.
DATELE FUNDAȚIEI
Denumire: Fundația Rheum-Care
Cod fiscal: 4234543
Nr. Cont: la Banca Transilvană Tg-Mures
Adresa: Tg-Mureș, str. Pavel Chinezu nr. 10 cod poştal 540326
Tel/Fax: 0265-250793
e-mail:
Rheumcare@clicknet.ro
VĂ MULȚUMIM!
2% CONTEAZĂ PENTRU CEI SUFERINZI!